« Back
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. l. Unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, sagacitate. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
MIROÁSE s. pl. v. aromat, condiment, ingredient, mirodenie. (Sursa: Sinonime )
miroáse (condimente) s. n. pl. (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
miros (condiment; -oase)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular miros mirosul
plural miroase miroasele
genitiv-dativ singular miros mirosului
plural miroase miroaselor
vocativ singular —
plural —

miros (simț; -uri)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular miros mirosul
plural mirosuri mirosurile
genitiv-dativ singular miros mirosului
plural mirosuri mirosurilor
vocativ singular —
plural —

mirosi   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) mirosi mirosire mirosit mirosind singular plural
miroase mirosiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) miros (să) miros miroseam mirosii mirosisem
a II-a (tu) miroși (să) miroși miroseai mirosiși mirosiseși
a III-a (el, ea) miroase (să) miroasă, miroase mirosea mirosi mirosise
plural I (noi) mirosim (să) mirosim miroseam mirosirăm mirosiserăm, mirosisem*
a II-a (voi) mirosiți (să) mirosiți miroseați mirosirăți mirosiserăți, mirosiseți*
a III-a (ei, ele) miros, miroase* (să) miroasă, miroase miroseau mirosiră mirosiseră
* Formă nerecomandată