MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez., ind. și: mormăiesc. = Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi. (Sursa: DEX '98 )
A MORMĂÍ mórmăi intranz. 1) (despre urși) A scoate sunete scurte și înfundate, caracteristice speciei; a face „mor-mor”. 2) fig. fam. (despre persoane) A vorbi încet și nedeslușit (în semn de nemulțumire); a bombăni; a bodogăni; a mârâi; a boscorodi; a bălmăji. /mor + m(or) + suf. ~ăi (Sursa: NODEX )
MORMĂÍ vb. v. bombăni. (Sursa: Sinonime )
mormăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
mormăi (1 -măi)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) mormăi mormăire mormăit mormăind singular plural
mormăie mormăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) mormăi (să) mormăi mormăiam mormăii mormăisem
a II-a (tu) mormăi (să) mormăi mormăiai mormăiși mormăiseși
a III-a (el, ea) mormăie (să) mormăie mormăia mormăi mormăise
plural I (noi) mormăim (să) mormăim mormăiam mormăirăm mormăiserăm, mormăisem*
a II-a (voi) mormăiți (să) mormăiți mormăiați mormăirăți mormăiserăți, mormăiseți*
a III-a (ei, ele) mormăie (să) mormăie mormăiau mormăiră mormăiseră
* Formă nerecomandată