|
MUCURÍ vb. v. mucegăi, mucezi. (Sursa: Sinonime )
| muc (bucățică) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | muc | mucul | | plural | mucuri | mucurile | | genitiv-dativ | singular | muc | mucului | | plural | mucuri | mucurilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | mucuri verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) mucuri | mucurire | mucurit | mucurind | singular | plural | | — | — | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | — | — | — | — | — | | a II-a (tu) | — | — | — | — | — | | a III-a (el, ea) | mucurește | (să) mucurească | mucurea | mucuri | mucurise | | plural | I (noi) | — | — | — | — | — | | a II-a (voi) | — | — | — | — | — | | a III-a (ei, ele) | mucuresc | (să) mucurească | mucureau | mucuriră | mucuriseră | |