MUȘUROÍ2, mușuroiesc, vb. IV. Tranz. A îngrămădi pământ la rădăcina unei plante, pentru a o proteja sau pentru a favoriza dezvoltarea ei. ♦ Refl. Fig. A se aduna, a se strânge, a se grămădi. [Var.: mușiroí vb. IV] – Din mușuroi1. (Sursa: DEX '98 )

MUȘURÓI1, mușuroaie, s. n. 1. Moviliță formată din țărâna pe care o aruncă la suprafața solului furnicile, cârtițele etc. când își sapă coridoarele subterane; p. ext. grup de furnici care locuiesc într-un furnicar; furnicar. 2. Grămadă de pământ adunată la rădăcina unor plante pentru a le sprijini, a le feri de vânt, de îngheț sau pentru a le favoriza dezvoltarea. 3. (Urmat de determinări) Grămadă (mică). 4. (Reg.) Ridicătură mică de pământ; movilă, deal. [Var.: (înv. și reg.) moșinói, moșirói, moșorói, moșurói, mușinói, mușirói, mușunói s. n.] – Lat. mus araneus. (Sursa: DEX '98 )

MUȘURÓI s. 1. moviliță. (Un ~ făcut de cârtițe.) 2. v. furnicar. 3. v. cuib. 4. mogâldeață, (reg.) măguiață. (Un ~pe un teren șes.) 5. mușuroi înierbat v. marghilă. (Sursa: Sinonime )

MUȘURÓI s. v. cârtiță, sobol. (Sursa: Sinonime )

MUȘUROÍ vb. v. grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi. (Sursa: Sinonime )

mușurói (mușuroáie), s. n. – 1. Furnicar. – 2. Ridicătură de pămînt. – Var. moșoroi, moșunoi, moșinoi. – Mr. șumuroñu. Creație expresivă, pornind de la miș- „ideea de furnicar”, cf. mișuna „a furnica, a forfoti”, mișună „furnicare”, cu suf. -oi. Cihac, II, 198, a intuit legătura cu a mișui, dar pleca de la sl. mĕsiti „a amesteca”; în același fel, Pușcariu 1098 și REW 5620 pornesc de la mișuna, dar îl explică prin lat. mixtiōnem. Celelalte explicații sînt fără valoare: din mausoleum, cu ajutorul unei metateze *mauseolum (Giuglea, Dacor., I, 497), sau din lat. mus araneus (Candrea; Scriban), corectat în *musaroneus (Graur, BL, V, 86). – Der. mușuroi, vb. (a acoperi cu pămînt, a face mușuroi); mușuroit, s. n. (mușuroire). (Sursa: DER )

mușurói s. n., pl. mușuroáie (Sursa: Ortografic )

mușuroí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mușuroiáscă (Sursa: Ortografic )

A MUȘUROÍ ~iésc tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ rădăcina (asemenea unui mușuroi) pentru a favoriza dezvoltarea, a cuibări. /Din mușuroi (Sursa: NODEX )

A SE MUȘUROÍ se ~iésc intranz. fig. (mai ales despre ființe) A se aduna laolaltă în număr mare; a se strânge grămadă (ca un mușuroi). /Din mușuroi (Sursa: NODEX )

MUȘURÓI ~oáie n. 1) Moviliță de pământ pe care o fac cârtițele sau furnicile în locul unde își au cuibul. 2) Grămăjoară de pământ adunată la baza unei plante (porumb, cartof etc.) în timpul prășitului pentru a-i favoriza dezvoltarea. 3) Ridicătură mică de pământ (naturală sau făcută de om). /<lat. mus araneus (Sursa: NODEX )