MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )
A MÂNUÍ ~iésc tranz. 1) (instrumente, unelte, arme etc.) A face să funcționeze, folosind cu dibăcie; a manipula; a manevra. 2) (bani, fonduri) A administra făcând să circule. 3) fig. A cunoaște bine, folosind cu multă pricepere; a stăpâni; a poseda. /mână + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
MÂNUÍ vb. v. manevra. (Sursa: Sinonime )
MÂNUÍ vb. v. conduce, mâna. (Sursa: Sinonime )
mânuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mânuiáscă (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
mânui   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) mânui mânuire mânuit mânuind singular plural
mânuiește mânuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) mânuiesc (să) mânuiesc mânuiam mânuii mânuisem
a II-a (tu) mânuiești (să) mânuiești mânuiai mânuiși mânuiseși
a III-a (el, ea) mânuiește (să) mânuiască mânuia mânui mânuise
plural I (noi) mânuim (să) mânuim mânuiam mânuirăm mânuiserăm, mânuisem*
a II-a (voi) mânuiți (să) mânuiți mânuiați mânuirăți mânuiserăți, mânuiseți*
a III-a (ei, ele) mânuiesc (să) mânuiască mânuiau mânuiră mânuiseră
* Formă nerecomandată