A NĂBUȘÍ ~ésc tranz. pop. v. A ÎNĂBUȘI. /cf. sb. nabušiti (Sursa: NODEX )
A SE NĂBUȘÍ mă ~ésc intranz. rar v. A SE ÎNĂBUȘI. /cf. sb. nabušiti (Sursa: NODEX )
NĂBUȘÍ vb. v. arunca, asfixia, azvârli, cotropi, invada, înăbuși, încălca, îneca, năpădi, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, sufoca, sugruma, tăbărî, zvârli. (Sursa: Sinonime )
năbușí (năbușésc, năbușít), vb. – 1. A sufoca. – 2. A reteza, a suprima. – Var. înăbuși cu der. Sb. nabušiti „a fi umflat” (Mikloscih, Slaw. Elem., 16; Tiktin; Candrea). – Der. năbușeală, s. f. (sufocare; zăpușeală); năbușitor, adj. (care sufocă; dogoritor). (Sursa: DER )
năbușí vb., ind. prez. 3 sg. năbușă / năbușéște, imperf. 3 sg. năbușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. năbușe / năbușeáscă (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
năbuși (1 -bușesc)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) năbuși năbușire năbușit năbușind singular plural
năbușește năbușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) năbușesc (să) năbușesc năbușeam năbușii năbușisem
a II-a (tu) năbușești (să) năbușești năbușeai năbușiși năbușiseși
a III-a (el, ea) năbușește (să) năbușească năbușea năbuși năbușise
plural I (noi) năbușim (să) năbușim năbușeam năbușirăm năbușiserăm, năbușisem*
a II-a (voi) năbușiți (să) năbușiți năbușeați năbușirăți năbușiserăți, năbușiseți*
a III-a (ei, ele) năbușesc (să) năbușească năbușeau năbușiră năbușiseră
* Formă nerecomandată