|
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; înăcrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti. (Sursa: DEX '98 )
OȚETÍT adj. v. acrit. (Sursa: Sinonime )
| oțeti verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) oțeti | oțetire | oțetit | oțetind | singular | plural | | oțetește | oțetiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | oțetesc | (să) oțetesc | oțeteam | oțetii | oțetisem | | a II-a (tu) | oțetești | (să) oțetești | oțeteai | oțetiși | oțetiseși | | a III-a (el, ea) | oțetește | (să) oțetească | oțetea | oțeti | oțetise | | plural | I (noi) | oțetim | (să) oțetim | oțeteam | oțetirăm | oțetiserăm, oțetisem* | | a II-a (voi) | oțetiți | (să) oțetiți | oțeteați | oțetirăți | oțetiserăți, oțetiseți* | | a III-a (ei, ele) | oțetesc | (să) oțetească | oțeteau | oțetiră | oțetiseră | * Formă nerecomandată | oțetit adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | oțetit | oțetitul | oțetită | oțetita | | plural | oțetiți | oțetiții | oțetite | oțetitele | | genitiv-dativ | singular | oțetit | oțetitului | oțetite | oțetitei | | plural | oțetiți | oțetiților | oțetite | oțetitelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |