|
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. (Sursa: DEX '98 )
A OBȘTÍ ~ésc tranz. înv. A face cunoscut unei colectivități; a anunța în mod public. /<sl. obištiti (Sursa: NODEX )
obștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. obșteáscă (Sursa: Ortografic )
| obște substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | obște | obștea | | plural | obști | obștile | | genitiv-dativ | singular | obști | obștii | | plural | obști | obștilor | | vocativ | singular | obște, obșteo | | plural | obștilor | | obști verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) obști | obștire | obștit | obștind | singular | plural | | obștește | obștiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | obștesc | (să) obștesc | obșteam | obștii | obștisem | | a II-a (tu) | obștești | (să) obștești | obșteai | obștiși | obștiseși | | a III-a (el, ea) | obștește | (să) obștească | obștea | obști | obștise | | plural | I (noi) | obștim | (să) obștim | obșteam | obștirăm | obștiserăm, obștisem* | | a II-a (voi) | obștiți | (să) obștiți | obșteați | obștirăți | obștiserăți, obștiseți* | | a III-a (ei, ele) | obștesc | (să) obștească | obșteau | obștiră | obștiseră | * Formă nerecomandată |