OBIÉCȚIE, obiecții, s. f. Argument pe care îl invocă cineva împotriva unei teze, a unei propuneri sau a unei pretenții; observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva. [Var.: obiecțiúne s. f.] – Din fr. objection. (Sursa: DEX '98 )

OBIÉCȚIE s.f. Argument pe care cineva îl opune unei propuneri, unei pretenții, unei teze sau prin care își manifestă dezacordul față de acestea. [Gen. -iei, var. obiecțiune s.f. / cf. fr. objection, lat. obiectio – mustrare]. (Sursa: DN )

OBIÉCȚIE s. f. argument pe care cineva îl opune unei propuneri, pretenții, teze sau prin care își manifestă dezacordul față de acestea. (< fr. objection, lat. obiectio) (Sursa: MDN )

obiécție (-biec-ți-e) s. f., art. obiécția (-ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (-ți-i) (Sursa: DOOM 2 )

OBIÉCȚIE s. v. critică. (Sursa: Sinonime )

obiécție s. f. (sil. -biec-ți-e; mf. ob-), art. obiécția (sil. -ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (sil. -ți-i-) (Sursa: Ortografic )

OBIÉCȚIE ~i f. Argument adus împotriva unei opinii sau afirmații, pentru a combate. [G.-D. obiecției] /<fr. objection (Sursa: NODEX )