« Back
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga. (Sursa: DEX '98 )
OBLIGÁT, -Ă adj. 1. Căruia i se impune cu necesitate să facă ceva; care este constrâns să facă ceva. 2. (Liv.) Obligatoriu. 3. Îndatorat, recunoscător. [< obliga]. (Sursa: DN )
OBLIGÁT adj. 1. v. dator. 2. îndatorat, recunos-cător, (înv.) mulțumitor. (Îți rămân ~ pentru serviciul făcut.) (Sursa: Sinonime )
OBLIGÁT, -Ă (‹ obliga) adj. 1. Care este constrâns sau îndatorat să facă ceva. 2. (BIOL.) Organism o. = organism limitat fie la un singur mod de viață sau acțiune (parazit obligat), fie cu puține sau fără posibilități de opțiune (bacterii obligat-aerobe). (Sursa: DE )
Declinări/Conjugări
obliga   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) obliga obligare obligat obligând singular plural
obligă obligați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) oblig (să) oblig obligam obligai obligasem
a II-a (tu) obligi (să) obligi obligai obligași obligaseși
a III-a (el, ea) obligă (să) oblige obliga obligă obligase
plural I (noi) obligăm (să) obligăm obligam obligarăm obligaserăm, obligasem*
a II-a (voi) obligați (să) obligați obligați obligarăți obligaserăți, obligaseți*
a III-a (ei, ele) obligă (să) oblige obligau obligară obligaseră
* Formă nerecomandată

obligat   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular obligat obligatul obligată obligata
plural obligați obligații obligate obligatele
genitiv-dativ singular obligat obligatului obligate obligatei
plural obligați obligaților obligate obligatelor
vocativ singular — —
plural — —