« Back
ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță2. – Din it. obbligo. (Sursa: DEX '98 )
óbligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. óbligii; pl. óbligi (Sursa: DOOM 2 )
ÓBLIGĂ s. v. cambie, poliță, trată. (Sursa: Sinonime )
óbligă s. f. (sil. -bli-), g.-d. art. óbligii; pl. óbligi (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
obliga   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) obliga obligare obligat obligând singular plural
obligă obligați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) oblig (să) oblig obligam obligai obligasem
a II-a (tu) obligi (să) obligi obligai obligași obligaseși
a III-a (el, ea) obligă (să) oblige obliga obligă obligase
plural I (noi) obligăm (să) obligăm obligam obligarăm obligaserăm, obligasem*
a II-a (voi) obligați (să) obligați obligați obligarăți obligaserăți, obligaseți*
a III-a (ei, ele) obligă (să) oblige obligau obligară obligaseră
* Formă nerecomandată

obligă   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular obligă obliga
plural obligi obligile
genitiv-dativ singular obligi obligii
plural obligi obligilor
vocativ singular obligă, obligo
plural obligilor