« Back
OCOLÍRE, ocoliri, s. f. Acțiunea de a ocoli și rezultatul ei; ocol, ocoleală. – V. ocoli. (Sursa: DEX '98 )
OCOLÍRE s. 1. înconjurare. (~ casei.) 2. v. ocol. 3. evitare. (~ unui obstacol.) 4. v. eludare. 5. v. evitare. (Sursa: Sinonime )
ocolíre s. f., g.-d. art. ocolírii; pl. ocolíri (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
ocoli   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ocoli ocolire ocolit ocolind singular plural
ocolește ocoliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ocolesc (să) ocolesc ocoleam ocolii ocolisem
a II-a (tu) ocolești (să) ocolești ocoleai ocoliși ocoliseși
a III-a (el, ea) ocolește (să) ocolească ocolea ocoli ocolise
plural I (noi) ocolim (să) ocolim ocoleam ocolirăm ocoliserăm, ocolisem*
a II-a (voi) ocoliți (să) ocoliți ocoleați ocolirăți ocoliserăți, ocoliseți*
a III-a (ei, ele) ocolesc (să) ocolească ocoleau ocoliră ocoliseră
* Formă nerecomandată

ocolire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ocolire ocolirea
plural ocoliri ocolirile
genitiv-dativ singular ocoliri ocolirii
plural ocoliri ocolirilor
vocativ singular ocolire, ocolireo
plural ocolirilor