OCĂRÍ vb. IV v. ocărî. (Sursa: DEX '98 )
ocară substantiv feminin | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | ocară | ocara | plural | ocări | ocările | genitiv-dativ | singular | ocări | ocării | plural | ocări | ocărilor | vocativ | singular | ocară, ocaro | plural | ocărilor | ocări verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) ocări | ocărire | ocărit | ocărind | singular | plural | ocărește | ocăriți | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | ocăresc | (să) ocăresc | ocăream | ocării | ocărisem | a II-a (tu) | ocărești | (să) ocărești | ocăreai | ocăriși | ocăriseși | a III-a (el, ea) | ocărește | (să) ocărească | ocărea | ocări | ocărise | plural | I (noi) | ocărim | (să) ocărim | ocăream | ocărirăm | ocăriserăm, ocărisem* | a II-a (voi) | ocăriți | (să) ocăriți | ocăreați | ocărirăți | ocăriserăți, ocăriseți* | a III-a (ei, ele) | ocăresc | (să) ocărească | ocăreau | ocăriră | ocăriseră | * Formă nerecomandată
|