ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. stimat, respectat. – V. onora. (Sursa: DEX '98 )
ONORÁT adj. v. onorabil. (Sursa: Sinonime )
onora verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) onora | onorare | onorat | onorând | singular | plural | onorează | onorați | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | onorez | (să) onorez | onoram | onorai | onorasem | a II-a (tu) | onorezi | (să) onorezi | onorai | onorași | onoraseși | a III-a (el, ea) | onorează | (să) onoreze | onora | onoră | onorase | plural | I (noi) | onorăm | (să) onorăm | onoram | onorarăm | onoraserăm, onorasem* | a II-a (voi) | onorați | (să) onorați | onorați | onorarăți | onoraserăți, onoraseți* | a III-a (ei, ele) | onorează | (să) onoreze | onorau | onorară | onoraseră | * Formă nerecomandată onorat adjectiv | masculin | feminin | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | onorat | onoratul | onorată | onorata | plural | onorați | onorații | onorate | onoratele | genitiv-dativ | singular | onorat | onoratului | onorate | onoratei | plural | onorați | onoraților | onorate | onoratelor | vocativ | singular | — | — | plural | — | — |
|