ORBECĂÍ, orbecăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla (încoace și în colo) pipăind și rătăcind (ca orbul2) prin întuneric; a dibui, a bâjbâi, a orbeca. [Prez. ind. și: orbécăi. – Var.: orbăcăí vb. IV.] – Orbeca + suf. -ăi. (Sursa: DEX '98 )
ORBECĂÍ vb. v. bâjbâi. (Sursa: Sinonime )
Declinări/Conjugări
orbecăi (1 -căi)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) orbecăi orbecăire orbecăit orbecăind singular plural
orbecăie orbecăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) orbecăi (să) orbecăi orbecăiam orbecăii orbecăisem
a II-a (tu) orbecăi (să) orbecăi orbecăiai orbecăiși orbecăiseși
a III-a (el, ea) orbecăie (să) orbecăie orbecăia orbecăi orbecăise
plural I (noi) orbecăim (să) orbecăim orbecăiam orbecăirăm orbecăiserăm, orbecăisem*
a II-a (voi) orbecăiți (să) orbecăiți orbecăiați orbecăirăți orbecăiserăți, orbecăiseți*
a III-a (ei, ele) orbecăie (să) orbecăie orbecăiau orbecăiră orbecăiseră
* Formă nerecomandată