|
ORBECĂÍ, orbecăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla (încoace și în colo) pipăind și rătăcind (ca orbul2) prin întuneric; a dibui, a bâjbâi, a orbeca. [Prez. ind. și: orbécăi. – Var.: orbăcăí vb. IV.] – Orbeca + suf. -ăi. (Sursa: DEX '98 )
A ORBECĂÍ ~iésc intranz. A umbla dintr-o parte în alta, rătăcind prin întuneric, pipăind ca un orb. /a orbeca + suf. ~ăi (Sursa: NODEX )
ORBECĂÍ vb. v. bâjbâi. (Sursa: Sinonime )
orbecăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbecăiésc, imperf. 3 sg. orbecăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. orbecăiáscă (Sursa: Ortografic )
| orbecăi (1 -căiesc) verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) orbecăi | orbecăire | orbecăit | orbecăind | singular | plural | | orbecăiește | orbecăiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | orbecăiesc | (să) orbecăiesc | orbecăiam | orbecăii | orbecăisem | | a II-a (tu) | orbecăiești | (să) orbecăiești | orbecăiai | orbecăiși | orbecăiseși | | a III-a (el, ea) | orbecăiește | (să) orbecăiască | orbecăia | orbecăi | orbecăise | | plural | I (noi) | orbecăim | (să) orbecăim | orbecăiam | orbecăirăm | orbecăiserăm, orbecăisem* | | a II-a (voi) | orbecăiți | (să) orbecăiți | orbecăiați | orbecăirăți | orbecăiserăți, orbecăiseți* | | a III-a (ei, ele) | orbecăiesc | (să) orbecăiască | orbecăiau | orbecăiră | orbecăiseră | * Formă nerecomandată |