|
OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste. (Sursa: DEX '98 )
A SE OȘTÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste (Sursa: NODEX )
OȘTÍ vb. v. bate, lupta, război. (Sursa: Sinonime )
oștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștésc, imperf. 3 sg. oșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oșteáscă (Sursa: Ortografic )
| oaste substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | oaste | oastea | | plural | oști | oștile | | genitiv-dativ | singular | oști | oștii | | plural | oști | oștilor | | vocativ | singular | oaste, oasteo | | plural | oștilor | | oști verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) oști | oștire | oștit | oștind | singular | plural | | oștește | oștiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | oștesc | (să) oștesc | oșteam | oștii | oștisem | | a II-a (tu) | oștești | (să) oștești | oșteai | oștiși | oștiseși | | a III-a (el, ea) | oștește | (să) oștească | oștea | oști | oștise | | plural | I (noi) | oștim | (să) oștim | oșteam | oștirăm | oștiserăm, oștisem* | | a II-a (voi) | oștiți | (să) oștiți | oșteați | oștirăți | oștiserăți, oștiseți* | | a III-a (ei, ele) | oștesc | (să) oștească | oșteau | oștiră | oștiseră | * Formă nerecomandată |