OÁSTE, oști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război1; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”. (Sursa: DEX '98 )

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste. (Sursa: DEX '98 )

A SE OȘTÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste (Sursa: NODEX )

OÁSTE oști f. 1) înv. Totalitate a forțelor armate ale unui stat; armată. 2) pop. Serviciu militar; cătănie. 3) pop. Mulțime de ostași. 4) fig. Mulțime de persoane. [G.-D. oștii] /<lat. hostis, ~em (Sursa: NODEX )

FLOAREA-ÓȘTILOR s. v. floarea-paștelui. (Sursa: Sinonime )

OÁSTE s. (MIL.) armată, oștire, putere, trupe (pl.), (înv. și reg.) armadă, șirag, tabără, (înv.) armie, ordie, ostășime, oștime, silă, tărie, (fig.) sabie. (Orașul a fost cucerit de ~ inamică.) (Sursa: Sinonime )

OÁSTE s. v. bătălie, conflict, luptă, război. (Sursa: Sinonime )

OȘTÍ vb. v. bate, lupta, război. (Sursa: Sinonime )

oáste(óști), s. f. – 1. Armată. – 2. (Înv.) Război. – Mr. oaste, megl. ǫsti, istr. oste. Lat. hostem (Diez, I, 297; Pușcariu 1216; Candrea-Dens., 1278; REW 4201), cf. it. oste, prov., v. fr. ost, sp. hueste, port. hoste. – Der. ostaș, s. m. (soldat, combatant); ostășesc, adj. (militar); ostășește, adv. (militărește); ostăși, vb. (a servi în armată); ostășie, s. f. (serviciul militar); ostășime, s. f. (mulțime de ostași); oști, vb. (a servi în armată; a lupta); oștire, s. f. (oaste; înv., expediție militară); oștean, s. m. (soldat); oștenesc, adj. (militar); oștenește, adv. (militărește); oștenie, s. f. (militărie); oștime, s. f. (oaste); oștitor, s. m. (înv., soldat); oștitură, s. f. (înv., ordin de bătălie). (Sursa: DER )

oáste s. f., g.-d. art. óștii; pl. oști (Sursa: Ortografic )

oștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștésc, imperf. 3 sg. oșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oșteáscă (Sursa: Ortografic )

OÁSTE (lat. hostis) s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Armată. O. se compunea din: oastea domnului, alcătuită din curteni, țărani liberi (moșneni, răzeși), nemeși, târgoveți, și oastea stăpânilor feudali (steagurile marilor boieri), alcătuită din slugile boierești (în Transilvania, familiares). O. era formată din călărime (în special în oastea stăpânilor feudali) și din pedestrime. 2. Oștire. (Sursa: DE )

Declinări/Conjugări
oaste   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular oaste oastea
plural oști oștile
genitiv-dativ singular oști oștii
plural oști oștilor
vocativ singular oaste, oasteo
plural oștilor

oști   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) oști oștire oștit oștind singular plural
oștește oștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) oștesc (să) oștesc oșteam oștii oștisem
a II-a (tu) oștești (să) oștești oșteai oștiși oștiseși
a III-a (el, ea) oștește (să) oștească oștea oști oștise
plural I (noi) oștim (să) oștim oșteam oștirăm oștiserăm, oștisem*
a II-a (voi) oștiți (să) oștiți oșteați oștirăți oștiserăți, oștiseți*
a III-a (ei, ele) oștesc (să) oștească oșteau oști oștiseră
* Formă nerecomandată