PĂPÁRĂ s. f. v. papară. (Sursa: DEX '98 )
păpa verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) păpa | păpare | păpat | păpând | singular | plural | papă | păpați | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | pap | (să) pap | păpam | păpai | păpasem | a II-a (tu) | papi | (să) papi | păpai | păpași | păpaseși | a III-a (el, ea) | papă | (să) pape | păpa | păpă | păpase | plural | I (noi) | păpăm | (să) păpăm | păpam | păparăm | păpaserăm, păpasem* | a II-a (voi) | păpați | (să) păpați | păpați | păparăți | păpaserăți, păpaseți* | a III-a (ei, ele) | papă | (să) pape | păpau | păpară | păpaseră | * Formă nerecomandată păpară substantiv feminin | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | păpară | păpara | plural | păpări | păpările | genitiv-dativ | singular | păpări | păpării | plural | păpări | păpărilor | vocativ | singular | păpară, păparo | plural | păpărilor |
|