PERCHEZIȚIONÁ, percheziționez, vb. I. Tranz. A efectua o percheziție, a supune unei percheziții o persoană, o locuință, ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: perchiziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner. (Sursa: DEX '98 )
PERCHEZIȚIONÁ vb. I. tr. A face o percheziție. [Pron. -ți-o-, var. perchiziționa vb. I. / < fr. perquisitionner]. (Sursa: DN )
PERCHEZIȚIONÁ vb. tr. a face o percheziție. (< fr. perquisitionner) (Sursa: MDN )
PERCHEZIȚIONÁ vb. (prin nord-estul Olt.) a scociorî. (Sursa: Sinonime )
percheziționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. percheziționéz, 3 sg. și pl. percheziționeáză (Sursa: Ortografic )
A PERCHEZIȚIONÁ ~éz tranz. (persoane, locuințe) A supune unei percheziții. [Sil. -ți-o-] /<fr. perquisitionner (Sursa: NODEX )
perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză (Sursa: DOOM 2 )
Declinări/Conjugări
percheziționa   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) percheziționa percheziționare percheziționat percheziționând singular plural
percheziționează percheziționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) percheziționez (să) percheziționez percheziționam percheziționai percheziționasem
a II-a (tu) percheziționezi (să) percheziționezi percheziționai percheziționași percheziționaseși
a III-a (el, ea) percheziționează (să) percheziționeze percheziționa percheziționă percheziționase
plural I (noi) percheziționăm (să) percheziționăm percheziționam percheziționarăm percheziționaserăm, percheziționasem*
a II-a (voi) percheziționați (să) percheziționați percheziționați percheziționarăți percheziționaserăți, percheziționaseți*
a III-a (ei, ele) percheziționează (să) percheziționeze percheziționau percheziționară percheziționaseră
* Formă nerecomandată