|
POTÉNȚĂ, potențe, s. f. Putere, forță, tărie, posibilitate de dezvoltare. – Din lat. potentia. (Sursa: DEX '98 )
POTÉNȚĂ ~e f. 1) Posibilitate de realizare. 2) Forță fizică; putere; tărie; vigoare. /<lat. potentia (Sursa: NODEX )
POTÉNȚĂ s.f. (Liv.) Putere, forță; posibilitate (de dezvoltare). ♦ Virilitate. [Cf. fr. potence, it. potenza, lat. potentia]. (Sursa: DN )
POTÉNȚĂ s. f. putere, forță. ◊ posibilitate de dezvoltare, de afirmare. ◊ virilitate. (< lat. potentia) (Sursa: MDN )
POTÉNȚĂ s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, virilitate, vitalitate, vlagă. (Sursa: Sinonime )
Potență ≠ impotență (Sursa: Antonime )
poténță s. f., g.-d. art. poténței; pl. poténțe (Sursa: Ortografic )
| potența verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) potența | potențare | potențat | potențând | singular | plural | | potențează | potențați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | potențez | (să) potențez | potențam | potențai | potențasem | | a II-a (tu) | potențezi | (să) potențezi | potențai | potențași | potențaseși | | a III-a (el, ea) | potențează | (să) potențeze | potența | potență | potențase | | plural | I (noi) | potențăm | (să) potențăm | potențam | potențarăm | potențaserăm, potențasem* | | a II-a (voi) | potențați | (să) potențați | potențați | potențarăți | potențaserăți, potențaseți* | | a III-a (ei, ele) | potențează | (să) potențeze | potențau | potențară | potențaseră | * Formă nerecomandată | potență substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | potență | potența | | plural | potențe | potențele | | genitiv-dativ | singular | potențe | potenței | | plural | potențe | potențelor | | vocativ | singular | potență, potențo | | plural | potențelor | |