PREFÁȚĂ, prefețe, s. f. Text cu caracter explicativ, uneori analitic, precedând o operă literară sau științifică, în care este expus planul lucrării, se dau referiri bibliografice, critice etc.; precuvântare; predoslovie. – Din fr. préface, lat. praefatio. (Sursa: DEX '98 )

PREFÁȚĂ ~éțe f. Comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; prolog. /<fr. préface, lat. prefatio (Sursa: NODEX )

PREFÁȚĂ s.f. Cuvânt către cititori așezat la începutul unei cărți, care conține lămuriri, explicații etc. legate de opera respectivă; precuvântare. [Pl. -fețe. / cf. fr. préface, it. prefazione]. (Sursa: DN )

PREFÁȚĂ s. f. 1. cuvânt la începutul unei cărți, care conține lămuriri, explicații etc. legate de opera respectivă. 2. ceea ce precedă sau anunță un eveniment. (< fr. préface, lat. praefatio) (Sursa: MDN )

PREFÁȚĂ s. introducere, cuvânt introductiv, cuvânt înainte, (livr.) preambul, (înv.) introducție, precuvântare, predoslovie, preludiu, procuvân-tare, (grecism înv.) proimion. (~ la un studiu.) (Sursa: Sinonime )

Prefață ≠ epilog, postfață (Sursa: Antonime )

prefáță s. f. → față (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
prefață   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prefață prefața
plural prefețe prefețele
genitiv-dativ singular prefețe prefeței
plural prefețe prefețelor
vocativ singular prefață, prefațo
plural prefețelor