PROEMINÉNȚĂ, proeminențe, s. f. Faptul de a fi proeminent; (concr.) parte proeminentă a unui obiect, ridicătură, ieșitură. [Pr.: pro-e-] – Din fr. proéminence. (Sursa: DEX '98 )

PROEMINÉNȚĂ s.f. Faptul de a fi proeminent. ♦ (Concr.) Ieșitură (în relief), ridicătură. [Pron. pro-e-. / cf. fr. proéminence]. (Sursa: DN )

PROEMINÉNȚĂ s. f. faptul de a fi proeminent. ◊ ieșitură (în relief), ridicătură. (< fr. proéminence) (Sursa: MDN )

PROEMINÉNȚĂ s. 1. v. ieșitură. 2. v. protuberanță. (Sursa: Sinonime )

proeminénță s. f., g.-d. art. proeminénței; (părți proeminente) pl. proeminénțe (Sursa: Ortografic )

PROEMINÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter proeminent. 2) Parte proeminentă; ridicătură; protuberanță; convexitate. /<fr. proéminence (Sursa: NODEX )