PĂIÁNJEN, păianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Pânză de păianjen (1); păienjeniș. 3. Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă. 4. (Sport) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prăjină care se așază pe vârful clăilor, al stogurilor sau al acoperișurilor de paie ca să le apere de vânt. [Pr.: pă-ian-. – Var.: (reg.) păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, s. m.] – Din sl. *pajončina. Cf. bg. Pajašina. (Sursa: DEX '98 )

PĂIÁNJEN s. (ZOOL.) 1. paing. 2. păianjenul făinii v. cleștar. (Sursa: Sinonime )

PĂIÁNJEN s. v. chica-voinicului, prăștină. (Sursa: Sinonime )

păiánjen s. m., pl. păiánjeni (Sursa: Ortografic )

PĂIÁNJEN ~i m. 1) Animal nevertebrat terestru, de talie mică, cu abdomenul mare, nesegmentat, cu patru perechi de picioare, care urzește fire lungi (împletite în plase foarte subțiri) pentru prinderea insectelor. 2) Pânză țesută de acest animal. 3) Unealtă înzestrată cu o plasă, cu care se scot piesele mici căzute într-o sondă petrolieră. 4) fam. Fiecare dintre colțurile de sus ale porții de la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). /<sl. pa[j]onțina (Sursa: NODEX )