RETÓRICĂ f. 1) Arta de a vorbi frumos și convingător; oratorie; elocvență. 2) Ramură a științei limbii care se ocupă cu studiul acestei arte. /<ngr. ritoriki, lat. rhetorica, fr. rhétorique (Sursa: NODEX )

RETÓRICĂ s.f. 1. Arta exprimării alese, utilizată în scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocvență. ◊ Figură (de) retorică = formă de vorbire, întorsătură de frază care înfrumusețează stilul, dându-i mai multă plasticitate și mai multă vigoare. 2. (Peior.) Declamație emfatică, lipsită de un fond serios de idei; discurs pompos. ♦ Afectare în vorbire. [Gen. -cii. / cf. fr. rhétorique, it. retorica, lat. rhetorica, gr. rhetorike]. (Sursa: DN )

RETÓRICĂ s. elocvență, oratorie, (înv.) limbuție, ritorie: (Își însușește arta ~ii.) (Sursa: Sinonime )

retórică s. f., g.-d. art. retóricii (Sursa: Ortografic )