« Back
REÎNCARNÁRE s. f. v. reincarnare. (Sursa: DEX '98 )
REÎNCARNÁRE s.f. v. reincarnare. (Sursa: DN )
Declinări/Conjugări
reîncarna   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) reîncarna reîncarnare reîncarnat reîncarnând singular plural
reîncarnează reîncarnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) reîncarnez (să) reîncarnez reîncarnam reîncarnai reîncarnasem
a II-a (tu) reîncarnezi (să) reîncarnezi reîncarnai reîncarnași reîncarnaseși
a III-a (el, ea) reîncarnează (să) reîncarneze reîncarna reîncarnă reîncarnase
plural I (noi) reîncarnăm (să) reîncarnăm reîncarnam reîncarnarăm reîncarnaserăm, reîncarnasem*
a II-a (voi) reîncarnați (să) reîncarnați reîncarnați reîncarnarăți reîncarnaserăți, reîncarnaseți*
a III-a (ei, ele) reîncarnează (să) reîncarneze reîncarnau reîncarnară reîncarnaseră
* Formă nerecomandată

reîncarnare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular reîncarnare reîncarnarea
plural reîncarnări reîncarnările
genitiv-dativ singular reîncarnări reîncarnării
plural reîncarnări reîncarnărilor
vocativ singular reîncarnare, reîncarnareo
plural reîncarnărilor