|
SCORBURÍ vb. v. găunoși. (Sursa: Sinonime )
scorburí, pers. 3 sg. scorburéște, vb. IV refl. 1. (înv. și reg.; despre arbori) a se scorboroși, a se găunoșa. 2. (înv.; despre munți) a se umple de văgăuni, râpe, peșteri. 3. (refl.; reg.; despre tencuială; în forma: scorbura) a se coșcovi. (Sursa: DAR )
| scorbură substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | scorbură | scorbura | | plural | scorburi | scorburile | | genitiv-dativ | singular | scorburi | scorburii | | plural | scorburi | scorburilor | | vocativ | singular | scorbură, scorburo | | plural | scorburilor | | scorburi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) scorburi | scorburire | scorburit | scorburind | singular | plural | | — | — | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | — | — | — | — | — | | a II-a (tu) | — | — | — | — | — | | a III-a (el, ea) | scorburește | (să) scorburească | scorburea | scorburi | scorburise | | plural | I (noi) | — | — | — | — | — | | a II-a (voi) | — | — | — | — | — | | a III-a (ei, ele) | scorburesc | (să) scorburească | scorbureau | scorburiră | scorburiseră | |