|
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică. (Sursa: DEX '98 )
SCÂNDUREÁ s. v. iapă, lopățică, schimbător, tălpig. (Sursa: Sinonime )
PARDESIU DE SCÂNDURI s. v. coșciug, sicriu. (Sursa: Sinonime )
scândurí, scândurésc, vb. IV (reg.; despre scânduri) a bate, a prinde, a fixa în cuie. (Sursa: DAR )
| scândurea substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | scândurea, scândurică | scândureaua, scândurica | | plural | scândurele | scândurelele | | genitiv-dativ | singular | scândurele | scândurelei | | plural | scândurele | scândurelelor | | vocativ | singular | scândurea, scândurică, scândurico | | plural | scândurelelor | | scânduri verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) scânduri | scândurire | scândurit | scândurind | singular | plural | | scândurește | scânduriți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | scânduresc | (să) scânduresc | scânduream | scândurii | scândurisem | | a II-a (tu) | scândurești | (să) scândurești | scândureai | scânduriși | scânduriseși | | a III-a (el, ea) | scândurește | (să) scândurească | scândurea | scânduri | scândurise | | plural | I (noi) | scândurim | (să) scândurim | scânduream | scândurirăm | scânduriserăm, scândurisem* | | a II-a (voi) | scânduriți | (să) scânduriți | scândureați | scândurirăți | scânduriserăți, scânduriseți* | | a III-a (ei, ele) | scânduresc | (să) scândurească | scândureau | scânduriră | scânduriseră | * Formă nerecomandată |