|
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși. (Sursa: DEX '98 )
SFÂRȘÍT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit. (Sursa: Sinonime )
| sfârși verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) sfârși | sfârșire | sfârșit | sfârșind | singular | plural | | sfârșește | sfârșiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | sfârșesc | (să) sfârșesc | sfârșeam | sfârșii | sfârșisem | | a II-a (tu) | sfârșești | (să) sfârșești | sfârșeai | sfârșiși | sfârșiseși | | a III-a (el, ea) | sfârșește | (să) sfârșească | sfârșea | sfârși | sfârșise | | plural | I (noi) | sfârșim | (să) sfârșim | sfârșeam | sfârșirăm | sfârșiserăm, sfârșisem* | | a II-a (voi) | sfârșiți | (să) sfârșiți | sfârșeați | sfârșirăți | sfârșiserăți, sfârșiseți* | | a III-a (ei, ele) | sfârșesc | (să) sfârșească | sfârșeau | sfârșiră | sfârșiseră | * Formă nerecomandată | sfârșit (adj.) adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | sfârșit | sfârșitul | sfârșită | sfârșita | | plural | sfârșiți | sfârșiții | sfârșite | sfârșitele | | genitiv-dativ | singular | sfârșit | sfârșitului | sfârșite | sfârșitei | | plural | sfârșiți | sfârșiților | sfârșite | sfârșitelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | | sfârșit (s.n.; -uri) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | sfârșit | sfârșitul | | plural | sfârșituri | sfârșiturile | | genitiv-dativ | singular | sfârșit | sfârșitului | | plural | sfârșituri | sfârșiturilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | |