« Back
SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. (Sursa: DEX '98 )
SFĂRÂMĂ s. v. fărâmă, firimitură. (Sursa: Sinonime )
sfărâmă s. f., g.-d. art. sfărâmei; pl. sfărâme (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
sfărâma   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) sfărâma sfărâmare sfărâmat sfărâmând singular plural
sfărâmă sfărâmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) sfărâm (să) sfărâm sfărâmam sfărâmai sfărâmasem
a II-a (tu) sfărâmi (să) sfărâmi sfărâmai sfărâmași sfărâmaseși
a III-a (el, ea) sfărâmă (să) sfărâme sfărâma sfărâmă sfărâmase
plural I (noi) sfărâmăm (să) sfărâmăm sfărâmam sfărâmarăm sfărâmaserăm, sfărâmasem*
a II-a (voi) sfărâmați (să) sfărâmați sfărâmați sfărâmarăți sfărâmaserăți, sfărâmaseți*
a III-a (ei, ele) sfărâmă (să) sfărâme sfărâmau sfărâmară sfărâmaseră
* Formă nerecomandată

sfărâmă   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sfărâmă sfărâma
plural sfărâme sfărâmele
genitiv-dativ singular sfărâme sfărâmei
plural sfărâme sfărâmelor
vocativ singular sfărâmă, sfărâmo
plural sfărâmelor