SPOROVĂÍ, sporovăiésc, vb. IV. Intranz. (Pop. și fam.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: (reg.) sporovoí vb. IV] – Probabil contaminare între spori și ciorovăi. (Sursa: DEX '98 )
SPOROVĂÍ vb. v. flecări. (Sursa: Sinonime )
sporovăí (-ăésc, -ít), vb. – A vorbi, a trăncăni, a flecări. – Var. sporăvăi, sporovoi, sporoji și der. Creație expresivă, cf. ciorovăi, dorovăi. Legătura cu spor „folos, cîștig” (Cihac, II, 359), cu sl. sŭporŭ „luptă” (Tiktin) sau cu bg. sboruvam (Conev 94) nu pare evidentă. – Der. sporovăială, s. f. (flecăreală, trăncăneală); sporovăitor, adj. (flecar, trăncănitor). (Sursa: DER )
sporovăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiésc, imperf. 3 sg. sporovăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. sporovăiáscă (Sursa: Ortografic )
A SPOROVĂÍ ~iésc intranz. A vorbi mult și pe îndelete despre lucruri mărunte; a sta la taifas; a tăifăsui. /Din a spori și a ciorovăi (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
sporovăi   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) sporovăi sporovăire sporovăit sporovăind singular plural
sporovăiește sporovăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) sporovăiesc (să) sporovăiesc sporovăiam sporovăii sporovăisem
a II-a (tu) sporovăiești (să) sporovăiești sporovăiai sporovăiși sporovăiseși
a III-a (el, ea) sporovăiește (să) sporovăiască sporovăia sporovăi sporovăise
plural I (noi) sporovăim (să) sporovăim sporovăiam sporovăirăm sporovăiserăm, sporovăisem*
a II-a (voi) sporovăiți (să) sporovăiți sporovăiați sporovăirăți sporovăiserăți, sporovăiseți*
a III-a (ei, ele) sporovăiesc (să) sporovăiască sporovăiau sporovăiră sporovăiseră
* Formă nerecomandată