|
spătáre s.f. (reg.) partea strungii de la stână de care stau rezemați ciobanii cu spatele când mulg oile. (Sursa: DAR )
| spătar (obiect; -e) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | spătar | spătarul | | plural | spătare | spătarele | | genitiv-dativ | singular | spătar | spătarului | | plural | spătare | spătarelor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | spătare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | spătare | spătarea | | plural | — | — | | genitiv-dativ | singular | spătări | spătării | | plural | — | — | | vocativ | singular | spătare, spătareo | | plural | — | |