STAT3, staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta. (Sursa: DEX '98 )

STAT1 n. Ședere într-un loc (un anumit timp). /v. a sta (Sursa: NODEX )

STAT4 ~uri n. v. STATURĂ.Mic de ~ de statură joasă. De un ~ de om de înălțimea unui om. /v. a sta (Sursa: NODEX )

-STÁT Element secund de compunere savantă cu semnificația „stabilizator”, „care menține staționar”. [< fr., it. -state, cf. gr. states]. (Sursa: DN )

STAT1 s.n. 1. Organizația politică a clasei economicește dominante în societate, care are drept scop apărarea ordinii economice și politice existente și reprimarea împotriva claselor opuse; țară. 2. Unitate administrativ-teritorială autonomă în unele republici din America și în Australia. 3. (La pl.; în orânduirea feudală) Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. [Pl. -te, -turi. / < lat. status, it. stato, fr. état]. (Sursa: DN )

STAT2 s. n. 1. tabel în care sunt specificate drepturile bănești pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau instituții. ◊ tablou, listă. 2. ~ de organizare (sau de funcții) = tabel cuprinzând posturile necesare unei întreprinderi sau instituții, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. ~ personal = dosar cu specificarea mutațiilor de serviciu ale unui angajat și actele acestuia. (< lat. status, it. stato, după fr. état) (Sursa: MDN )

STAT3(O)-, -STÁT, -STÁTIC elem. „echilibru”; „care stă drept”, „care oprește”; „static”. (< fr. sta/o/-, -stat, -statique, cf. gr. statos, statikos) (Sursa: MDN )

STAT s. v. amplasament, așezare, caz, circumstanță, condiție, conjunctură, demnitate, făptură, ipostază, împrejurare, înălțime, loc, postură, poziție, rang, situație, stare, statură, talie, titlu, toiag. (Sursa: Sinonime )

STAT s. ședere. (~ul lui acolo a durat 3 zile.) (Sursa: Sinonime )

stat (ședere) s. n., pl. státuri (Sursa: Ortografic )

stat (înălțime a corpului omenesc) s. n., pl. státuri (Sursa: Ortografic )

Státu-Pálmă s. pr. m. (Sursa: Ortografic )

Státu-Pálmă-Bárba-Cot s. pr. m. (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
sta   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) sta stare stat, stătut stând, stătând singular plural
stai, stăi stați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) stau (să) stau stăteam, stam, steteam stătui, stetei stătusem, stetesem
a II-a (tu) stai (să) stai stăteai, stai, steteai stătuși, steteși stătuseși, steteseși
a III-a (el, ea) stă (să) stea, steie stătea, sta, stetea stătu, stete stătuse, stetese
plural I (noi) stăm (să) stăm stăteam, stam, steteam stăturăm, steterăm stătuserăm, stătusem*, steteserăm, stetesem
a II-a (voi) stați (să) stați stăteați, stați, steteați stăturăți, steterăți stătuserăți, stătuseți*, steteserăți, steteseți
a III-a (ei, ele) stau (să) stea, steie stăteau, stau, steteau stătură, steteră stătuseră, steteseră
* Formă nerecomandată

stat (țară, tabel)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stat statul
plural state statele
genitiv-dativ singular stat statului
plural state statelor
vocativ singular
plural

stat (statură, ședere)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stat statul
plural staturi staturile
genitiv-dativ singular stat statului
plural staturi staturilor
vocativ singular
plural

stat (stătut)   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stat statul sta stata
plural stați stații state statele
genitiv-dativ singular stat statului state statei
plural stați staților state statelor
vocativ singular
plural

ștat   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ștat ștatul
plural ștate ștatele
genitiv-dativ singular ștat ștatului
plural ștate ștatelor
vocativ singular
plural