STÍMĂ, stime, s. f. Sentiment de prețuire (plină de respect) determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație, respect, p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime. (Sursa: DEX '98 )

STÍMĂ ~e f. 1) Sentiment favorabil determinat de o opinie bună față de o persoană pentru meritele sau pentru calitățile acesteia; respect. Demn de ~. A inspira ~. ◊ A avea ~ pentru cineva a stima pe cineva. Cu ~, cu toată ~a formulă de politețe cu care se încheie o scrisoare sau o cerere. 2) Atitudine care decurge din acest sentiment. [G.-D. stimei] /<it. stima, fr. estime (Sursa: NODEX )

STÍMĂ s.f. Prețuire deosebită a meritelor și a însușirilor cuiva sau a ceva; cinste, considerație. [< it. stima]. (Sursa: DN )

STÍMĂ s. f. prețuire deosebită a meritelor, a însușirilor cuiva sau a ceva; considerație. (< it. stima, după fr. estime) (Sursa: MDN )

STÍMĂ s. 1. v. apreciere. 2. v. admirație. 3. v. autoritate. (Sursa: Sinonime )

Stimă ≠ nerespect (Sursa: Antonime )

stímă (-me), s. f. – Prețuire, apreciere, considerație. It. stima. – Der. stima, vb., din it. stimare; stimabil, adj., din it. stimabile, fr. estimable. (Sursa: DER )

stímă s. f., g.-d. art. stímei; pl. stíme (Sursa: Ortografic )