STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de același fel. 2. Grup (mare) de ființe omenești; pâlc, ceată. ♦ Spec. (Înv.) Coloană de soldați; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. 3. (Reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos „flotă”. (Sursa: DEX '98 )

STOL ~uri n. 1) Mulțime de păsări zburătoare din aceeași specie, adunate împreună. ~ de vrăbii. ◊ În ~ uri a) rânduri-rânduri; b) în grămezi. 2) Grup numeros și neorganizat de persoane. 3) fig. Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. /<ngr. stólos (Sursa: NODEX )

PIȚIGOI-DE-STÓL s. v. pițigoi-codat. (Sursa: Sinonime )

STOL s. 1. cârd, (reg.) toană, toi, (Olt. și Transilv.) ciopor. (Un ~ de rândunele.) 2. v. ceată. (Sursa: Sinonime )

STOL s. v. coloană. (Sursa: Sinonime )

stol (-luri), s. n. – 1. (Înv.) Coloană de soldați în ordine de mers sau de bătaie. – 2. Grup de păsări. – 3. Mulțime, grămadă, gloată, partidă. Mgr. στόλος (Roesler 575; Cihac, II, 703; Murnu; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; cf. REW 8276). – Der. stoli, vb. (a reuni, a grupa, a pune în ordine). (Sursa: DER )

stol (-luri), s. n. – 1. Masă. – 2. Reședință, capitală. – Megl. stol „scaun”. Sl. stolŭ „bază”, din v. germ. stôls (› germ. Stuhl), cf. cr., slov., rus. stol „masă” (Cihac, II, 370). Înv. – Der. stoler, s. m. (tîmplar, dulgher), din sl. stolarĭ, rut., rus. stoljar (Tiktin; Conev 76); stolerie, s. f. (tîmplărie); stoleriță s. f. (nevastă de tîmplar); stoliță, s. f. (înv., capitală, reședință), dim sb., rus. stolica; stolnic, s. m. (înv., servitor care se ocupa de masă; înv., băiat la bucătărie; dregător domnesc, șeful bucătărie palatului; din sec. XVIII, titlu onorific de boierie, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan), din sl. stolĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46); stolniceasă, s. f. (nevastă de stolnic); stolnicie, s. f. (slujba de stolnic); stolnicel, s. m. (băiat care servea masa). – Din rom. provine ngr. στόλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 79). (Sursa: DER )

stol s. n., pl. stóluri (Sursa: Ortografic )