STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Străbun (2). 2. Strămoș (1). – Stră- + bunic. (Sursa: DEX '98 )

STRĂBUNÍC s. 1. străbun, strămoș, (înv.) proto-părinte. (Datini de la ~ii noștri.) 2. răzbunic, (rar) răzbun. (Un ~ de-al tatei.) (Sursa: Sinonime )

străbuníc s. m., pl. străbuníci (Sursa: Ortografic )

STRĂBUNÍC ~ci m. Tată al bunicului sau al bunicii în raport cu strănepoții. /stră- + bunic (Sursa: NODEX )