|
STÂLPÍ, stâlpesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A marca (cu stâlpi) hotarul unui loc, a hotărnici. – Din stâlp. (Sursa: DLRM )
STÂLPÍ vb. v. aținti, fixa, pironi, ținti, țintui. (Sursa: Sinonime )
| stâlp substantiv masculin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | stâlp | stâlpul | | plural | stâlpi | stâlpii | | genitiv-dativ | singular | stâlp | stâlpului | | plural | stâlpi | stâlpilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | stâlpi verb tranzitiv
Surse flexiune: DLRM '58 | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) stâlpi | stâlpire | stâlpit | stâlpind | singular | plural | | stâlpește | stâlpiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | stâlpesc | (să) stâlpesc | stâlpeam | stâlpii | stâlpisem | | a II-a (tu) | stâlpești | (să) stâlpești | stâlpeai | stâlpiși | stâlpiseși | | a III-a (el, ea) | stâlpește | (să) stâlpească | stâlpea | stâlpi | stâlpise | | plural | I (noi) | stâlpim | (să) stâlpim | stâlpeam | stâlpirăm | stâlpiserăm, stâlpisem* | | a II-a (voi) | stâlpiți | (să) stâlpiți | stâlpeați | stâlpirăți | stâlpiserăți, stâlpiseți* | | a III-a (ei, ele) | stâlpesc | (să) stâlpească | stâlpeau | stâlpiră | stâlpiseră | * Formă nerecomandată |