SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughit] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare). (Sursa: DEX '98 )
sughițá (-ț, át), vb. – A scoate zgomote prin contractarea diafragmei. – Mr. sugliț(are), megl. sugliț(are.) Lat. subglŭttĭare (Cihac, I, 126; Densusianu, Hlr., 170; Pușcariu 1682; Densusianu, Filologie, 448; REW 7943; Tiktin), cf. sicil. suggyttsari, calabr. sogliuttu, suggiuttu, roman. sulluttsare, sp. sollozar, port. soluçar. Legătura cu singultĭāre (Philippide, Principii, 108) este anterioară rom. Uz general (ALR, I, 84). – Der. sughiț, s. n. (contracție a diafragmei însoțită de zgomot; hohot). (Sursa: DER )
sughițá vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sg. și pl. sughíță; ger. sughițând (Sursa: Ortografic )
A SUGHIȚÁ sughíț intranz. A scoate involuntar un sunet scurt, nearticulat, cauzat de contracția bruscă a diafragmei; a scoate sughițuri; a icni. ~ de frig. ◊ ~ de plâns a plânge foarte tare, cu sughițuri. /<lat. subgluttiare (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
sughița   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) sughița sughițare sughițat sughițând singular plural
sughiță sughițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) sughiț, sughit* (să) sughiț, sughit* sughițam sughițai sughițasem
a II-a (tu) sughiți (să) sughiți sughițai sughițași sughițaseși
a III-a (el, ea) sughiță (să) sughițe sughița sughiță sughițase
plural I (noi) sughițăm (să) sughițăm sughițam sughițarăm sughițaserăm, sughițasem*
a II-a (voi) sughițați (să) sughițați sughițați sughițarăți sughițaserăți, sughițaseți*
a III-a (ei, ele) sughiță (să) sughițe sughițau sughițară sughițaseră
* Formă nerecomandată