Dex

SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Livr.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă). (Sursa: DEX '98 )

A SUMÁ ~éz tranz. (elemente omogene) A supune operației de adunare (aflând suma); a aduna. /<fr. sommer (Sursa: NODEX )

SUMÁ vb. I. tr. (Liv.) A face suma unor termeni; a totaliza. [Cf. fr. sommer, lat. summare]. (Sursa: DN )

SUMÁ vb. tr. a face o adunare, a totaliza, a calcula limita unei serii convergente. (după fr. sommer, lat. summare) (Sursa: MDN )

SUMÁ vb. v. aduna, totaliza. (Sursa: Sinonime )

sumá vb., ind. prez. 1 sg. suméz, 3 sg. și pl. sumeáză (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări

suma verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) suma	sumare	sumat	sumând	singular	plural
		(a) suma	sumare	sumat	sumând	sumează	sumați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	sumez	(să) sumez	sumam	sumai	sumasem
	a II-a (tu)	sumezi	(să) sumezi	sumai	sumași	sumaseși
	a III-a (el, ea)	sumează	(să) sumeze	suma	sumă	sumase
plural	I (noi)	sumăm	(să) sumăm	sumam	sumarăm	sumaserăm, sumasem*
	a II-a (voi)	sumați	(să) sumați	sumați	sumarăți	sumaserăți, sumaseți*
	a III-a (ei, ele)	sumează	(să) sumeze	sumau	sumară	sumaseră

* Formă nerecomandată

sumă substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	sumă	suma
nominativ-acuzativ	plural	sume	sumele
genitiv-dativ	singular	sume	sumei
genitiv-dativ	plural	sume	sumelor
vocativ	singular	sumă, sumo
vocativ	plural	sumelor