SÁBIE, săbii, s. f. 1. Armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, prespective și pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrimă in care se folosește sabia. 2. Armă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă și mâner, folosită la scrimă. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja. (Sursa: DEX '98 )

SÁBIE săbii f. 1) Armă albă constând dintr-o lamă lungă de oțel, ascuțită la vârf și pe una dintre laturi, și dintr-o gardă și un mâner. ◊ ~a lui Damocle pericol ce amenință în permanență pe cineva. A pune sub ~ (sau a trece sub ascuțișul ~ei) a omorî; a ucide. A pune mâna pe ~ a începe lupta. A-și pune capul (sănătos, teafăr) sub ~ a-și cauza singur o nenorocire, un necaz. 2) Armă sportivă cu lamă lungă și flexibilă, folosită la scrimă. 3) v. SABIȚĂ II. [G.-D. sabiei; sil. -bi-e] /<sl. sablja (Sursa: NODEX )

SÁBIE s. I. spadă, (înv. și reg.) spată, (înv.) spangă. (Scoate ~ din teacă.) II. (IHT.; Pelecus cultratus) v. sabiță. (Sursa: Sinonime )

SÁBIE s. v. armată, cocârlă, iris, oaste, oștire, putere, regulator, schimbătoare, stânjen, stânjenel, trupe. (Sursa: Sinonime )

sábie (sắbii), s. f. – Armă tăioasă cu mîner. Mag. száblya de la szab „a tăia” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Miklosich, Fremdw., 123; Cihac, II, 322; Meyer 370), cf. sl. (sb., slov., rus.) sablja, bg. sabijŭ, pol. szabla, alb. sabljë, germ. Säbel, it. sciabola, fr. sabre, sp. sable. – Der. săbia, vb. (a tăia cu sabia); însăbiat, adj. (ascuțit); săbii, vb. refl. (Olt., a subția, a îngusta); săbier, s. m. (fabricant de spade); săbierie, s. f. (atelier și magazin de spade); săbioară (var. săbicioară, săbiiță, sabiță), s. f. (pește, Pelecus cultratus), ultima var. din sb. sablijca „sabie mică” (Tiktin); săbiuță, s. f. (gladiolă, Gladiolus imbricatus). (Sursa: DER )

sábie s. f. (sil. -bi-e), art. sábia (sil. -bi-a), g.-d. art. sábiei; pl. săbii, art. săbiile (sil. -bi-i-) (Sursa: Ortografic )

SÁBIE s.f. (Iht.) În general, pește marin din fam. xiphiidae (pești-sabie), caracterizat prin maxilarul superior mai mult sau mai puțin alungit. Peștii-sabie propriu-ziși (istiophoridae) populează Oceanul Pacific și pe cel Indian, precum și pe cel Atlantic, pe țărmurile de est ale SUA, caracteristic fiind maxilarul superior alungit, curbat, mai scurt ca la peștele-spadă, prevăzut cu dinți, cel inferior ceva mai lung, corpul fusiform, cu o înotătoare dorsală lungă, înaltă (subspeciile Tetrapturus, Makaira; engl. spear-fish, spike-fish, marlin), în variate culori, de la argintiu (white marlin), la albăstrui (blue marlin) la negru (black marlin) sau cu dungi (striped marlin); unele istiophoridae au înotătoarea dorsală foarte înaltă, ca o pânză de corabie sau evantai, numiți de aceea și pești-evantai (engl. sail-fish; Istiophorus gladius și americanus). (Sursa: DGE )