« Back
TÂRȘÂÍ, tấrșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ♦ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târșí, târșií vb. IV] – Cf. târî. (Sursa: DEX '98 )
A SE TÂRȘÂÍ mă târșâi intranz. pop. (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu cu trupul lipit de pământ; a se târî. /târș + suf. ~âi (Sursa: NODEX )
A TÂRȘÂÍ târșâi 1. tranz. (picioarele sau încălțămintea) A târî frecând de pământ cu zgomot. 2. intranz. (despre picioare sau despre încălțăminte) A produce un zgomot, târâindu-se de pământ. /târș + suf. ~âi (Sursa: NODEX )
TÂRȘÂÍ vb. v. târî. (Sursa: Sinonime )
TÂRȘÂÍ vb. v. târî. (Sursa: Sinonime )
târșâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. târșâié, imperf. 3 sg. târșâiá; ger. târșâínd (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
târșâi   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) târșâi târșâire târșâit târșâind singular plural
târșâie târșâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) târșâi (să) târșâi târșâiam târșâii târșâisem
a II-a (tu) târșâi (să) târșâi târșâiai târșâiși târșâiseși
a III-a (el, ea) târșâie (să) târșâie târșâia târșâi târșâise
plural I (noi) târșâim (să) târșâim târșâiam târșâirăm târșâiserăm, târșâisem*
a II-a (voi) târșâiți (să) târșâiți târșâiați târșâirăți târșâiserăți, târșâiseți*
a III-a (ei, ele) târșâie (să) târșâie târșâiau târșâiră târșâiseră
* Formă nerecomandată