TAMBÚR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour. (Sursa: DEX '98 )

TAMBÚR2 ~i m. înv. Ostaș care bate toba; toboșar militar. ◊ ~-major conducător al unei fanfare militare. /<fr. tambour, germ. Tambour (Sursa: NODEX )

TAMBÚR s.m. Toboșar. ♦ Tambur-major = comandant cu grad de subofițer al unei fanfare militare; (peior.) plutonier. [< fr. tambour]. (Sursa: DN )

TAMBÚR s. v. darabană, tobă, toboșar. (Sursa: Sinonime )

tambúr (toboșar) s. m., pl. tambúri (Sursa: Ortografic )