TREBUÍ, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = așa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Așa-ți trebuie! = așa ți se cuvine, așa meriți. Atâta i-a trebuit (ca să...) = asta a așteptat (ca să...) 2. Tranz. unipers. și impers. Este necesar să..., este obligatoriu să..., se cere (neapărat) să... 3. Tranz. unipers. și impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trébui și trebuiésc] – Din sl. trĕbovati. (Sursa: DEX '98 )
TREBUÍ vb. 1. v. cuveni. 2. a se cădea, a se cere, a se cuveni, a se impune, (înv. și pop.) a căuta. (~ să procedăm astfel ...) 3. a fi, a urma. (Când va ~ să plec ...) 4. a avea. (~ să mai fac un singur pas.) (Sursa: Sinonime )
trebuí vb., ind. prez. 3 sg. trébuie, imperf. 3 sg. trebuiá, conj. prez. 3 sg. și pl. trebuiáscă; ger. trebuínd (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
trebui (1 -buiesc)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) trebui trebuire trebuit trebuind singular plural
trebuiește trebuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) trebuiesc (să) trebuiesc trebuiam trebuii trebuisem
a II-a (tu) trebuiești (să) trebuiești trebuiai trebuiși trebuiseși
a III-a (el, ea) trebuiește (să) trebuiască trebuia trebui trebuise
plural I (noi) trebuim (să) trebuim trebuiam trebuirăm trebuiserăm, trebuisem*
a II-a (voi) trebuiți (să) trebuiți trebuiați trebuirăți trebuiserăți, trebuiseți*
a III-a (ei, ele) trebuiesc (să) trebuiască trebuiau trebuiră trebuiseră
* Formă nerecomandată