|
TÂNGUÍ, tânguiesc, vb. IV. 1. Refl. A vorbi plângându-se, jeluindu-se, văicărindu-se. ♦ Fig. A scoate sunete jalnice, plângătoare. 2. Tranz. A jeli, a deplânge, a compătimi pe cineva. 3. Refl. (Înv.) A se plânge de cineva; a reclama. [Prez. ind. și: tấngui] – Din sl. tongovati. (Sursa: DEX '98 )
TÂNGUÍ vb. 1. v. văita. 2. v. geme. (Sursa: Sinonime )
TÂNGUÍ vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge. (Sursa: Sinonime )
| tângui (1 -gui) verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) tângui | tânguire | tânguit | tânguind | singular | plural | | tânguie | tânguiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | tângui | (să) tângui | tânguiam | tânguii | tânguisem | | a II-a (tu) | tângui | (să) tângui | tânguiai | tânguiși | tânguiseși | | a III-a (el, ea) | tânguie | (să) tânguie | tânguia | tângui | tânguise | | plural | I (noi) | tânguim | (să) tânguim | tânguiam | tânguirăm | tânguiserăm, tânguisem* | | a II-a (voi) | tânguiți | (să) tânguiți | tânguiați | tânguirăți | tânguiserăți, tânguiseți* | | a III-a (ei, ele) | tânguie | (să) tânguie | tânguiau | tânguiră | tânguiseră | * Formă nerecomandată |