TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )
A TĂINUÍ ~iésc tranz. 1) (informații, știri) A face să rămână absolut necunoscut; a ține în taină. 2) (persoane, lucruri) A pune într-un loc ferit pentru a sustrage ulterior; a acoperi; a ascunde; a dosi. /taină + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
TĂINUÍ vb. 1. v. ascunde. 2. a ascunde, (fig.) a înnăbuși. (Și-a ~ durerea.) (Sursa: Sinonime )
TĂINUÍ vb. v. ascunde, dosi, flecări, îndruga, mistui, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni. (Sursa: Sinonime )
A tăinui ≠ a destăinui, a mărturisi (Sursa: Antonime )
tăinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăinuiáscă (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
tăinui   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) tăinui tăinuire tăinuit tăinuind singular plural
tăinuiește tăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) tăinuiesc (să) tăinuiesc tăinuiam tăinuii tăinuisem
a II-a (tu) tăinuiești (să) tăinuiești tăinuiai tăinuiși tăinuiseși
a III-a (el, ea) tăinuiește (să) tăinuiască tăinuia tăinui tăinuise
plural I (noi) tăinuim (să) tăinuim tăinuiam tăinuirăm tăinuiserăm, tăinuisem*
a II-a (voi) tăinuiți (să) tăinuiți tăinuiați tăinuirăți tăinuiserăți, tăinuiseți*
a III-a (ei, ele) tăinuiesc (să) tăinuiască tăinuiau tăinuiră tăinuiseră
* Formă nerecomandată