|
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche. (Sursa: DEX '98 )
A URECHEÁ ~éz tranz. A pedepsi trăgând de urechi. /Din ureche (Sursa: NODEX )
urecheá vb., ind. prez. 1 sg. urechéz, 3 sg. și pl. urecheáză, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 sg. și pl. urechéze; ger. urechínd; part. urecheát (Sursa: Ortografic )
| urechea verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) urechea | urechere | urecheat | urechind | singular | plural | | urechează | urecheați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | urechez | (să) urechez | urecheam | urecheai | urecheasem | | a II-a (tu) | urechezi | (să) urechezi | urecheai | urecheași | urecheaseși | | a III-a (el, ea) | urechează | (să) urecheze | urechea | ureche | urechease | | plural | I (noi) | urechem | (să) urechem | urecheam | urechearăm | urecheaserăm, urecheasem* | | a II-a (voi) | urecheați | (să) urecheați | urecheați | urechearăți | urecheaserăți, urecheaseți* | | a III-a (ei, ele) | urechează | (să) urecheze | urecheau | urecheară | urecheaseră | * Formă nerecomandată |