|
vilegiaturá vb., ind. prez. 1 sg. vilegiaturéz, 3 sg. și pl. vilegiatureáză (Sursa: Ortografic )
| vilegiatura verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) vilegiatura | vilegiaturare | vilegiaturat | vilegiaturând | singular | plural | | vilegiaturează | vilegiaturați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | vilegiaturez | (să) vilegiaturez | vilegiaturam | vilegiaturai | vilegiaturasem | | a II-a (tu) | vilegiaturezi | (să) vilegiaturezi | vilegiaturai | vilegiaturași | vilegiaturaseși | | a III-a (el, ea) | vilegiaturează | (să) vilegiatureze | vilegiatura | vilegiatură | vilegiaturase | | plural | I (noi) | vilegiaturăm | (să) vilegiaturăm | vilegiaturam | vilegiaturarăm | vilegiaturaserăm, vilegiaturasem* | | a II-a (voi) | vilegiaturați | (să) vilegiaturați | vilegiaturați | vilegiaturarăți | vilegiaturaserăți, vilegiaturaseți* | | a III-a (ei, ele) | vilegiaturează | (să) vilegiatureze | vilegiaturau | vilegiaturară | vilegiaturaseră | * Formă nerecomandată | vilegiatură substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | vilegiatură | vilegiatura | | plural | vilegiaturi | vilegiaturile | | genitiv-dativ | singular | vilegiaturi | vilegiaturii | | plural | vilegiaturi | vilegiaturilor | | vocativ | singular | vilegiatură, vilegiaturo | | plural | vilegiaturilor | |