« Back
VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] – Din fr. villégiature. (Sursa: DEX '98 )
VILEGIATÚRĂ ~i f. Petrecere a unei perioade de timp, mai ales a vacanțelor (de vară), în afara orașului (la țară sau într-o stațiune balneară). [G.-D vilegiaturii; Sil. -gi-a-] /<fr. villégiature (Sursa: NODEX )
VILEGIATÚRĂ s.f. Interval de timp, vacanță petrecută la țară sau într-o stațiune balneoclimatică. [Pron. -gi-a-, var. viligiatură s.f. / cf. fr. villégiature, it. villeggiatura]. (Sursa: DN )
VILEGIATÚRĂ s. f. interval de timp, vacanță petrecută la țară sau într-o stațiune balneoclimatică. (< fr. villégiature) (Sursa: MDN )
vilegiatúră s. f. (sil. -gi-a-), g.-d. art. vilegiatúrii; pl. vilegiatúri (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
vilegiatura   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) vilegiatura vilegiaturare vilegiaturat vilegiaturând singular plural
vilegiaturează vilegiaturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) vilegiaturez (să) vilegiaturez vilegiaturam vilegiaturai vilegiaturasem
a II-a (tu) vilegiaturezi (să) vilegiaturezi vilegiaturai vilegiaturași vilegiaturaseși
a III-a (el, ea) vilegiaturează (să) vilegiatureze vilegiatura vilegiatură vilegiaturase
plural I (noi) vilegiaturăm (să) vilegiaturăm vilegiaturam vilegiaturarăm vilegiaturaserăm, vilegiaturasem*
a II-a (voi) vilegiaturați (să) vilegiaturați vilegiaturați vilegiaturarăți vilegiaturaserăți, vilegiaturaseți*
a III-a (ei, ele) vilegiaturează (să) vilegiatureze vilegiaturau vilegiaturară vilegiaturaseră
* Formă nerecomandată

vilegiatură   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vilegiatură vilegiatura
plural vilegiaturi vilegiaturile
genitiv-dativ singular vilegiaturi vilegiaturii
plural vilegiaturi vilegiaturilor
vocativ singular vilegiatură, vilegiaturo
plural vilegiaturilor