|
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. (Sursa: DEX '98 )
A VOÍ ~iésc tranz. 1) A avea dorința; a vrea; a dori. 2) A fi de acord; a accepta; a consimți. /<lat. volere (Sursa: NODEX )
v-, -v- v. voi (Sursa: DOOM 2 )
VOÍ vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. v. vrea. 5. v. consimți. 6. v. intenționa. (Sursa: Sinonime )
voí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, 2 sg. voiéști, 3 sg. voiéște, 1 pl. voím, imperf. 1 sg. și pl. voiám, 3 sg. voiá; conj. prez. 3 sg. și pl. voiáscă; ger. voínd; part. voít (Sursa: Ortografic )
LASCIATA OGNI SPERANZA, VOI CH’ENTRATE! (it.) lăsați orice speranță, voi care intrați! – Dante, „Infernul,” III, 9. Inscripție gravată pe poarta Infernului dantesc. (Sursa: DE )
| tu articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume | masculin | feminin | | nominativ-acuzativ | singular | tu, tine, te | tu, tine, te | | plural | voi, vă | voi, vă | | genitiv-dativ | singular | ție, ți, îți | ție, ți, îți | | plural | vouă, vă, vi | vouă, vă, vi | | voi substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | voi | voiul | | plural | voiuri | voiurile | | genitiv-dativ | singular | voi | voiului | | plural | voiuri | voiurilor | | vocativ | singular | voiule | | plural | voiurilor | | voi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) voi | voire | voit | voind | singular | plural | | voiește | voiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | voiesc | (să) voiesc | voiam | voii | voisem | | a II-a (tu) | voiești | (să) voiești | voiai | voiși | voiseși | | a III-a (el, ea) | voiește | (să) voiască | voia | voi | voise | | plural | I (noi) | voim | (să) voim | voiam | voirăm | voiserăm, voisem* | | a II-a (voi) | voiți | (să) voiți | voiați | voirăți | voiserăți, voiseți* | | a III-a (ei, ele) | voiesc | (să) voiască | voiau | voiră | voiseră | * Formă nerecomandată | voie substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | voie | voia | | plural | voi | voile | | genitiv-dativ | singular | voi | voii | | plural | voi | voilor | | vocativ | singular | voie, voio | | plural | voilor | | vrea (verb auxiliar) verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) vrea | — | — | — | singular | plural | | — | — | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | voi, oi | — | — | — | — | | a II-a (tu) | vei, ei, ăi, oi, îi | — | — | — | — | | a III-a (el, ea) | va, o, a | — | — | — | — | | plural | I (noi) | vom, om | — | — | — | — | | a II-a (voi) | veți, eți, ăți, oți, îți | — | — | — | — | | a III-a (ei, ele) | vor, or | — | — | — | — | |