|
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. (Sursa: DEX '98 )
A ÎMBELȘUGÁ ~ghéz tranz. rar (ogoare) A face să aibă belșug (prin muncă și organizare). /în + belșug (Sursa: NODEX )
îmbelșugá vb., ind. prez. 1 sg. îmbelșughéz, 3 sg. și pl. îmbelșugheáză (Sursa: Ortografic )
| îmbelșuga verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) îmbelșuga | îmbelșugare | îmbelșugat | îmbelșugând | singular | plural | | îmbelșughează | îmbelșugați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | îmbelșughez | (să) îmbelșughez | îmbelșugam | îmbelșugai | îmbelșugasem | | a II-a (tu) | îmbelșughezi | (să) îmbelșughezi | îmbelșugai | îmbelșugași | îmbelșugaseși | | a III-a (el, ea) | îmbelșughează | (să) îmbelșugheze | îmbelșuga | îmbelșugă | îmbelșugase | | plural | I (noi) | îmbelșugăm | (să) îmbelșugăm | îmbelșugam | îmbelșugarăm | îmbelșugaserăm, îmbelșugasem* | | a II-a (voi) | îmbelșugați | (să) îmbelșugați | îmbelșugați | îmbelșugarăți | îmbelșugaserăți, îmbelșugaseți* | | a III-a (ei, ele) | îmbelșughează | (să) îmbelșugheze | îmbelșugau | îmbelșugară | îmbelșugaseră | * Formă nerecomandată |